Fotografii cu mirele si mireasa toamna la munte

Fotografii cu mirele si mireasa toamna la munte.Un decor de toamnă spectaculos la munte, surprind farmecul acestei perioade magice a anului. Gabi și Alina au ales să își amintească de ziua nunții într-o ședință foto deosebită, desfășurată după marele eveniment. Știm cu toții că în ziua nunții, timpul pare să zboare, iar fiecare minut contează. De aceea, le recomand întotdeauna mirilor cu care colaborez să rezervăm o zi dedicată pentru fotografiile de după nuntă, când nu mai sunt presați de programul încărcat sau de nerăbdarea invitaților.

Fotografii cu mirele si mireasa toamna la munte

A fost o zi rece, cu doar un grad dimineața și o ceață deasă, semn că soarele urma să lumineze din plin la amiază, oferind o lumină perfectă pentru această ședință foto „trash the dress”. În această atmosferă de poveste, cei doi miri au fost extrem de deschiși și receptivi la indicațiile mele, iar fiecare moment s-a desfășurat firesc și simplu. Așadar, vă invit să vă bucurați de imaginile memorabile ale lui Gabi și Alina, surprinse într-o zi cu adevărat specială pentru ei. La mulți ani împreună, dragilor!

Fotograf pentru trash the dress in Brasov ?

Cautati fotograf pentru sedinta foto trash the dress din Brasov? Ati ajuns unde trebuie.
Puteti solicitata oricand o oferta pentru servici foto sau video pentru sedinta foto „love the dress”. Sedinte foto de cuplu, fotografii realizate dupa nunta cu mirele si mireasa.

În timp ce conceptul poate părea să fie împotriva naturii obișnuite a unei mirese de a își distruge rochia, fotografiile trash the dress pot fi o modalitate distractivă și neconvențională de a încheia o nuntă și de a crea amintiri unice și de neuitat. De asemenea, este o oportunitate de a-ți arăta latura creativă și de a ieși din zona de confort a fotografiei tradiționale de nuntă.

Cate fotografii vom primi de la nunta?

Numarul fotografiilor livrate este intre 2500 si 4000, in functie de numarul de persoane de la nunta si de durata evenimentului. Noi fotografiem toate momentele, fiind siguri ca vom surprinde tot ce este important din ziua nuntii. Toate fotografiile pe care le primiti de la noi din ziua nuntii, sunt editate (culori, luminozitate, contrast, incadrare).

Cand vom primi fotografiile?

Primele fotografii din ziua nuntii le veti primi la 24-48 de ore (in general mai repede), le vom posta cu acordul vostru pe facebook. In acest fel toata lumea va putea sa se bucure pentru voi si sa va transmita sincerele felicitari. Toate fotografiile de la nunta le veti primi la 3-4 zile de la eveniment, pe un link de descarcare.

De cat timp faceti foto-video?

Fotografia a fost intotdeauna o pasiune pentru noi, iar filmarea a venit ca o manusa, pentru ca se completeaza una pe cealalta. La nivel profesionist foto si video facem de mai bine de 9 ani. Experienta la nivel profesional pentru editarea foto-video fiind de peste 11 ani. Oricata experienta ai avea in acest domeniu, este important ca tot timpul sa inveti si sa iti doresti ca de la o nunta la alta sa fi mai bun decat inainte.