Sedinta foto aniversara in Brasov cu parintii si micuta sarbatorita. Părinții și-au dorit să realizăm această ședință foto în locul unde și-au făcut fotografiile după nuntă, mai exact în Poiana Mică, aproape de Brașov. Începutul nu părea prea promițător, mai ales că plouase destul de puternic cu doar 50 de minute înainte. În plus, micuța Maria, sărbătorita noastră, nu voia să pozeze sub nicio formă. Așa că am început cu părinții, pentru a crea o distracție pentru micuța Maria. Apoi am spart câteva baloane pline cu confetti și cheful a revenit treptat. Este important, mai ales pentru copiii cu vârste cuprinse între 2-5 ani, să ai răbdare. Dat fiind că era prima noastră ședință foto împreună, era de înțeles. Totul a ieșit cât se poate de bine la final, astfel încât Maria a fost cea care ne-a dat idei pentru câteva posturi foto.
Sedinta foto aniversara in Brasov



























